Asocieri de vin pentru Ziua Internațională a Vinului
Roșu, rosé sau alb, vinul e licoarea clasică pe care o sărbătorim anual pe 25 mai, de Ziua Internațională a Vinului. Degustat și păstrat de mii de ani, generații și mâini diferite, acesta are abilitatea de a eleva și pune în lumina reflectoarelor cele mai delicioase arome. Iar pentru a celebra această zi minunată, v-am pregătit câteva informații și sfaturi utile pentru diverse asocieri de mâncăruri.
Un lucru important de ținut cont atunci când dorim să pregătim un vin deosebit pentru o cină copiasă însă nu știm după ce elemente să fim atenți, este faptul că vinul ar trebui să fie mai acid, mai dulce sau să aibă aceeași intensitate ca aroma mâncării pregătite. Atunci când combinăm arome contrastante, putem descoperi un echilibru aparte ce le îmbină.
În lipsa celor trei arome de picant, sărat și gustul specific oferit de grăsime, vinul conține grade diferite de aciditate, dulceață și amărăciune. Pentru a putea descoperi ce tip de aromă stă la baza mâncării pregătite, este esențial să ne concentrăm pe fundația și elementele sale dominante (precum sărat sau dulce). Simplificând preparatele în arome simple, putem vedea mai apoi ce tip de vin ar fi cel mai potrivit pentru a le evidenția. O simplă salată, spre exemplu, poate avea un gust atât aciditic cât și amărui, pe când porumbul este gras și dulce simultan. După stabilirea aromei mâncării, fie aceasta bogată sau ușoară, trebuie luat în calcul și sosul sau dressing-ul ce este adăugat mai apoi, deoarece acesta poate schimba aromele. Un dressing bazat pe oțet balsamic va avea un nivel mult mai ridicat de aciditate, așadar opțiunea de vin va trebui ajustată.
Cu o amărăciune specifică, vinul roșu este cel mai renumit partener al aromelor îndrăznețe precum carnea roșie. Datorită gustului amărui ce îl însoțește, acesta își găsește echilibrul în alimentele cu grăsime, creând o aromă congruentă ce amplifică componentele comune ale celor două. Completându-se și topindu-se într-o cascadă delicioasă de gusturi, proteina înmoaie vinul și oferă un duo memorabil. Delicios alături de somon, rață sau ciuperci, vinul roșu este ideal pentru aromele intense.
Perfect pentru cărnurile de intensitate ușoară, cum ar fi cea de pui sau pește, vinul alb are mai multă aciditate decât cel roșu, fiind renumit pentru versatilitatea sa. Printre cele mai renumite tipuri de vin alb se numără Chardonnay. Brânzeturile și vinul alb sunt o combinație delicioasă și adesea căutată, însă pentru tipurile mai bogate și intense de brânzeturi este recomandat un vin roșu. Spre deosebire de vinul roșu, vinul alb are mai multă aciditate în compoziția sa. Acesta completează perfect o porție aburindă de paste cu un sos cremos, salate și chiar și sushi.
Indiferent de bunătățile pregătite și aromele pe care vrem să le îmbinăm, un vin potrivit completează și transformă o simplă cină în una extraordinară, plină de savoare. Amplificând sau creând arome contranstante și interesante, această licoare este partenerul ideal pentru orice ocazie și moment!
TOT CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE DEPOZITAREA VINULUI ȘI A ȚUICII ÎN STICLE
Sursă foto: Alex9500 - Freepik.com